Emisiune Online: Clubul Tanarului Orfeu - Online Video Network

Descriere

Clubul Tânărului Orfeu va fi o serată culturală de 120 minute, organizată lunar în Sala Auditorium a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti. Fiecare ediţie va cuprinde discuţii cu artişti, scriitori, oameni de cultură, oficiali ai instituţiilor culturale de vârf, membri ai Corpului Diplomatic – iar segmentele vorbite vor alterna cu momente muzicale camerale.

Îşi vor da concursul tineri aspiranţi la gloria muzicală, care vor cânta în faţa publicului aflat în sala Auditorium, dar şi a unui public la distanţă, prin intermediul calculatorului, al telefonului inteligent sau al tabletei.

În contactul direct cu publicul tinerii artişti îşi vor exersa talentul şi vor învinge tracul, iar înregistrările rezultate le vor fi de un real folos în evoluţiile viitoare.

De altfel, aceste înregistrări vor constitui un patrimoniu muzical sui-generis al Bibliotecii Metropolitane, ce va fi conservat pentru a documenta peste ani debutul în carieră al unor viitori mari artişti de talie mondială.

În finalul fiecărei ediţii a Clubului Tânărului Orfeu, un interpret consacrat va oferi un scurt recital şi va vorbi despre momente importante ale carierei sale recente.

Sinopsis

Fiecare editie a Clubului Tanarului Orfeu va include următoarele segmente:

  •  Actualitatea culturală românească – discuţii cu specialişti reputaţi, pe teme culturale de interes public actual
  •  Dialoguri cu membri ai Corpului Diplomatic acreditaţi la Bucureşti, privind relaţiile culturale bilaterale.
  •  Secvenţe muzicale cu 2 – 3 tineri interpreţi din Bucureşti şi din ţară, laureaţi ai unor concursuri naţionale şi internaţionale
  •  Selecţiuni din interviuri şi reportaje realizate anterior cu mari nume ale scenei muzicale internaţionale
  •  Noutăţi la Biblioteca Metropolitană – agenda evenimentelor lunii curente.
  •  Recitalul de final – un interpret sau o formaţie camerală de renume oferă un scurt moment muzical, 20 – 25 minute.

Impressum

Redactor şi producător: Mihai Hristu
Director de Fotografie: Răzvan-George Ioniţă
Regizor de montaj video: Online Video Network
Maestri de sunet: Radu Predescu.
Consilier artistic: Elena Petrenco

Doresti sa transmiti evenimentul tau LIVE pe internet?

Preturi incepand de la 1.5EUR/minut!

Afla mai mult!